Simona Halep, declarație optimistă după prima victorie de la US Open

Simona Halep, declarație optimistă după prima victorie de la US Open
Publicat: 01/09/2015, 23:32

„La Toronto mi s-a făcut rău din cauza căldurii, mi-am revenit în câteva zile, iar la Cincinnati am avut ceva probleme la mușchi, dar m-am recuperat și acuma sunt sută la sută bine. Sunt sănătoasă, sunt recuperată complet, nu mai am niciun fel de durere, mă simt gata să intru în acest turneu greu, mă simt bine și ca joc și mental și tot. Vom vedea cât de bine pot să ajung în acest turneu și cât de departe, pentru că asta contează dupa părerea mea. A fost un start foarte bun și am încredere ca pot sa joc cel mai bun tenis al meu la turneul acesta. Nu mai vreau să mă gandesc la rezultat, fiind la un Grand Slam, dar bineînțeles că presiunea o simt, dar joc bine cu presiune și stiu cum să o gestionez acum. Bineînțeles că fiecare meci este greu, fiecare adversar joacă bine că e cel mai înalt nivel din tenis, dar am încredere în șansa mea, am încredere că am jocul potrivit să câștig și dau tot ce pot la fiecare punct, la fiecare meci”, a declarat jucătoarea clasată pe locul 2 WTA.

Halep spune că nu se teme de nicio adversară și nici nu-și cunoaște partea de tablou. „Nu știu cu cine am de jucat în continuare pe tablou, nu mă tem de nimeni pentru că nu am de ce să mă tem, am avut două turnee foarte bune înainte, am încredere că pot să câștig și meciurile grele, vom vedea, fiecare meci este greu și fiecare meci e deschis, fiecare are șansa de a câștiga.”

Simona Halep, locul 2 WTA, s-a calificat, marți, în turul al doilea al turneului de Grand Slam US Open, după ce a beneficiat de abandonul sportivei Marina Erakovic din Noua Zeelandă, locul 99 WTA, la scorul de 6-2, 3-0, pentru româncă.

Partida a durat 47 de minute.

În faza următoare, Halep va evolua cu învingătoarea dintre Katerina Bondarenko (Ucraina), locul 104 WTA, venită din calificări și Iulia Putințeva (Kazahstan), locul 78 WTA.

Calificarea în manșa a doua este recompensată la US Open cu un premiu de 68.600 de dolari și cu 70 de puncte WTA.

Cea mai bună performanță din cariera Simonei Halep la US Open este calificarea în optimile de finală, în 2013. Anul trecut, jucătoarea din Constanța a fost eliminată în turul al treilea.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un tânăr de 24 de ani și-a cumpărat o insulă privată în Finlanda, mai ieftină...
Ce a primit Andreea din Sibiu, după ce a comandat meniul zilei, la 28 de...
FOTO. Aza Gabriela, apariție spectaculoasă în plină vară! Cum s-a afișat cântăreața
Ultimele mesaje ale Dianei, înainte să fie ucisă cu toporul de soțul ei! Ce a...
Ungaria acuză Ucraina că „şantajează” ţările care vor negocieri de pace: Va trebui să luăm...
Roxana Dobre l‐a părăsit pe Florin Salam! Și-a luat copiii și a fugit
Misterioasa moarte a celei mai iubite actrițe! Dezvăluiri TRAGICE despre sfârșitul ei! Soțul, principalul suspect
Crima de la Brăila. Primele declarații făcute de soțul Marinei, medicul stomatolog ucis cu sânge...
Breaking news! E vorba despre soțul doctoriței Marina Gavril
Tu știai că e ilegal? Activitatea pe care mulți români o practică, dar nu știu...
Au făcut spectacol în valurile mării! Laurette, Andra sau Alexandra Stan nu au ţinut cont...
TEST în România cu cel mai interesant SUV. Arată a ARO dar are motor de...
Românii trăiesc, în medie, 59 de ani fără să se confrunte cu probleme de sănătate...
Structură SUBTERANĂ MAYAȘĂ și PIRAMIDE ASCUNSE, descoperite în pădurile tropicale din Mexic
Ordin UE, obligație în România. Decizie pentru cine stă la bloc. Se trece pe zero
Adio aer condiționat! Ce îi așteaptă pe bucureșteni
Probleme între Florin Salam și Roxana Dobre?! Bruneta ar fi plecat de acasă, împreună cu...
Cum a murit, de fapt, Sebi?! Dezvăluiri șocante
Jador, declarații neașteptate despre relația cu Oana Ciocan: „Am încercat să fac copii cu Oana....
De ce a murit, de fapt, Sorin Nazîru după ce a făcut o banală baie...
BANCUL ZILEI. Bubulina în noaptea nunții: - Bulă, te rog să fii tandru cu mine!
În urmă cu 141 ani se năştea Il Duce